Printati aceasta pagina

Prima Pagină

apr 22, 2013

22 Aprilie 2013


Rolul ICT in Dezvoltarea Durabila. Bibliotecile si Agenda Digitala 2020. Viitorul bibliotecilor virtuale
Categorie: General
Postat de: cristi
ROLUL ICT IN DEZVOLTAREA DURABILA. BIBLIOTECILE SI AGENDA DIGITALA 2020.
Viitorul bibliotecilor virtuale

Luni 22 aprilie 2013, la sediul Bibliotecii Academiei Romane, a avut loc manifestara cu tema ”Rolul ICT in dezvoltarea durabila. Bibliotecile si agenda digitala 2020”, coordonata de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti si gazduit de Biblioteca Academiei Romane. Manifestarea se inscrie in seria Workshop-urilor sustinute de catre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti cu tema Role of R&D in ICT in a SUSTAINABLE ECONOMICS.

Evenimentul a reunit sub egida sa reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale,  Ministerul pentru Societatea Informationala, Academiei Romane, ai institutelor de cercetare,  cadre universitare precum si specialisti si cercetatori in domeniu.

Cuvantul de deschidere a fost rostit de domnul Acad. Florin FILIP – Directorul General al Bibliotecii Academice Romane, prezentand pe scurt Biblioteca Academiei Romane.

Domnul Acad. Florin FILIP - Director General al Bibliotecii Academiei Eomane

In continuare, moderatorul dezbaterii, Prof.univ.dr. Doina Banciu a precizat scopul manifestarii si a facut o scurta introducere a proiectului e-CultureHighway, proiect finantat de Ministerul pentru Societatea Informationala si care se inscrie in Planul Sectorial pentru Societatea Informationala.


Prof.univ.dr. Doina Banciu – Director General ICI Bucuresti

A urmat mesajul reprezentantilor administratiei publice centrale: Domnul Bebe Viorel IONICA – Secretar de Stat, Ministerul pentru Societatea Informationala si domnul Tudor PRISECARU – Secretar de Stat, Ministerul Educatiei Nationale.

Domnul Bebe Viorel IONICA – Sectretar de Stat, Ministerul pentru Societatea Informationala

Domnul Tudor PRISECARU – Secretar de Stat, Ministerul Educatiei Nationale

In continuare Ionut PETRE cercetatator din cadrul ICI Bucuresti, a facut o prezentare a proiectului e-Cultural Highway, fiind descrise scopul, obiectivele proiectului si elementele de noutate. In continuare a fost prezentata platforma e-CulturalHighway, modul de incarcare a datelor, modul de previzualizare a datelor de catre utilizator. Ca si concluzie, pentru furnizarea si completarea datelor in portal este necesara o colaborare cat mai stransa a institutiilor din tara.

c.s. Ionut PETRE – ICI Bucuresti

Antonio Cohal cercetator din cadrul ICI Bucuresti, a prezentat site-ul bibliologilor din Romania intitulat ”Bibliologi din Romania”, site ce contine referinte bibliografice asupra lucrarilor semnificative realizate de specialisti din Romania. Site-ul are la baza lucrarea Bibliologi romani – dictionar, autori Gheorghe BULUTA, Victor PETRESCU si Emil VASILESCU, editata la Editura Bibliotheca din Targoviste in anul 2011. A fost prezentata componenta sistemului, modul de administrare si vizualizare a datelor, formularul de inregistrare precum si modul de inregistrare a utilizatorului pentru accesul la baza de date. De asemenea, a fost prezentata si partea de cautare si regasire a informatiilor dictionarului bibliologilor romani.

c.s. Antonio COHAL – ICI Bucuresti

In incheiere a luat cuvantul domnul Prof.univ.dr. Ion STOICA,  mentionand cateva aspecte ale biblioteciilor si bibliotecariilor din Romania, resursele alocate proiectelor de biblioteca, relatia dintre biblioteca si partea informatica, gandirea procesului de digitizare precum si stabilirea unor criterii de digitizare.

Invitat special: Prof.univ.dr. Ion STOICA

Initiativa proiectului de fata prezentat a fost salutata de catre Conf.univ.dr. Mireille Radoi – Director al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I Bucuresti, mentionand faptul ca nu exista inca un sistem unitar de biblioteci si a unor strategii de implementare.

Conf.univ.dr. Mireille Radoi – Director Biblioteca Central Universitara Carol I Bucuresti

A urmat o serie de dezbateri privind viitorul bibliotecilor virtuale in contextul societatii informationale in care s-a incercat clarificarea unor aspecte legate de titulatura site-ului prezentat, stabilirea unor criterii, crearea dictionarului, alimentarea site-ului, procesul de digitizare al informatiilor.

Lect.univ.dr. Cristina ALBU – Director Biblioteca Politehnica Bucuresti

Gheorghe BULUTA – autor Bibliologi romani- ditctionar

Conf.univ.dr. Adina BERCIU

In urma debateriilor moderate de Prof.univ.dr. Doina BANCIU si invitatul special Prof.univ.dr. Ion STOICA, s-au concretizat urmatoarele idei:

-          titlul site-ului bibliologilor din Romania trebuie actualizat prin consultarea analistilor;

-          definirea unui colegiu precum si stabilirea atributiilor acestui colegiu;

-          dezvoltarea continutul site-ului cu persoane din alte domenii;

-          neexistenta un sistem unitar de biblioteci;

-          legislatia trebuie actualizata;

-          valorificarea informatiilor digitizate pentru a avea o valoare a colectiilor digitale;

-          nevoia de clarificare a unor mari proiecte, pentru a fi cunoscute;

-          nevoia de public privat, antreprenoriat;

-          nu exista un proiect scris de comunitatea bibliotecarilor din Romania.


*          *          *



Pagina următoare: EuropeAMA